POESIAS

(din volumul intitulat „Pueblos Fantasmas” - Sate Fantomă)

de Bernardo Ruiz

Notă roşie

Singurătatea,

femeie uşoară şi nenorocită,

de prin toate colţurile.

Imn din sud

lui Bobby Byrd

Zâna sau vrăjitoarea,

după cum vrei să-i spui,

trăieşte într-un bloc modern din sudul oraşului.

Dimineaţa, se îmbăiază cu bubble bath şi îşi spală

cu şampon de muşeţel pletele sale negre.

Acestea strălucesc la lumina soarelui

ca un pumnal de obsidian.

În plus sunt suave, catifelate,

cu miresme din zori şi ademeniri de dragoste.

Pentru că vrăjitoarea din blocul din sud este zâna

[dragostei.

Învăluie cu pânza cea verde de păianjen a privirii sale

[luceafărul din zori.

Salutul ei este un bună dimineaţa

care lasă soarele să strălucească

şi deschide cerurile pentru ca avioanele să plece,

iar vagoanele metrourilor să brăzdeze măruntaiele

[pământului.

Ca orice femeie,

sau vrăjitoare care se respectă,

zâna este directoare şi îşi are biroul în centrul refăcut

[al oraşului.

Eu, martor mut,

o văd zilnic cum trece

exact

la 9:35 dimineaţa.

După cum are chef,

lasă vântul să bată,

sau îl opreşte.

Admiră un nor sau îl dispreţuieşte.

Ştiu că îi merg bine afacerile:

îi ajunge un singur cuvânt,

pur şi simplu,

pentru a face să se oprească o armată inamică sau

[să cadă Bursa.

Puţini bărbaţi rezistă farmecului său.

Rari sunt cei care îi ignoră trecerea prin birouri,

intersecţii de bulevarde

sau locuri de întâlnire.

Vrăjitoarea din sud mănâncă la restaurantele

de unde în mod tradiţional se domină oraşul:

la Prendes şi la Ambassadeur, la Pérgola şi

[la Petite France.

Mai mult, o admiră atât clienţii

cât şi chelnerii de la Cocoşul de Aur, Regina şi Xel-Ha.

Ea se lasă admirată,

obişnuită ca Marea Roşie sau viaductul

să se deschidă la trecerea ei.

Şi nu are leac:

o aştept

şi îmi doresc ca într-o zi să se simtă singură

şi să recunoască că o urmăresc de luni de zile.

Îmi doresc o după amiază în care să răspundă

veneraţiei cu care o privesc şi să ştie că nu mă tem

de destinul impus:

Noaptea,

femeia,

zâna,

îmbrăţişarea fierbinte.

La sfârşit, unghiile,

ghearele vrăjitoarei din sud

care scotocesc în pieptul meu

ca să-mi smulgă inima.

Preoteasa

i

A trebuit să rezist la frumuseţea asaltului tău.

Salvat de fascinaţia ta, de mine,

nu s-ar fi ales nimic de anii aceştia,

atâţia

în care te-am iubit, te iubesc şi te combat.

ii

De ce sărutul?,

de ce să fugim prin ploaie amândoi,

în loc să mergem îmbrăţişaţi pe acelaşi drum?

Eu deja trecusem,

- dorinţa ta de atunci-, bulevardul.

Era nevoie să mă opreşti?

Să-ţi faci un capriciu din bărbatul acesta?

Să modelezi lutul?

iii

Monstrule dorit,

eu nu vroiam să mă ştiu înconjurat de cadouri

nici de fetişuri,

nici să aştept după o sută de suspine,

–numai–,

şi altele şi altele.

iv

Azi, amintirea ta şi portretul tău,

orele de fericire şi de mângâieri,

sau imaginea ta –năluca din faţa oglinzii–

şi întâlnirile trupeşti

în zilnica parcurgere a memoriei

nu sunt plăcere,

ci au izul

pământului, luat pe neaşteptate,

de pulbere în vânt

a satelor mele fantome

unde o femeie nebună în mijlocul deşertului

aşteaptă un tren discontinuu

pe o şină de cale ferată.

v

Întâmplător,

aşa cum se întâmplă toate

poveştile de pe lumea asta

ţi-am descifrat secretul aseară,

piatră de foc în mijlocul rugului.

V-am văzut de departe,

pe el şi pe tine.

L-ai luat de mână

(cu un gest de ecou repetat

în pereţii clepsidrei mele).

El s-a lăsat.

Exactitatea metodei,

victima lipsită de apărare,

surâsul tău

dau dovadă de înţelepciune.

Mâna ta pricepută, iarăşi

va vărsa

–pe altar–

sângele.

Idolul

Mi-ai promis că vei fi zeiţa templului meu

şi că vei rămâne în toate erele.

Soarele îţi profila chipul

calm în contra luminii, în spatele perdelei.

Azi, între rămăşiţele adoraţiei mele

muşte, şoareci, furnici îţi venerează fotografia.

Ite vita est

Au mai rămas neîmplinite

cântecul acela

o vizită

o cină

zece mii de promisiuni

ca un câine

urlând la vânt

la miezul nopţii

eu le pretind.

Lumină de noapte

Şi-a zis ca pentru el: nu eşti bătrân

fiindcă văzuse frumuseţea Angelei

tânără ca o dimineaţă

când se ridică soarele pe cer.

A încetat să-i pese

de străzile cenuşii, de fumul

şi de mizeria din fiecare colţ

de opulenţa coruptului

şi de războiul zilnic al tuturor contra tuturor.

N-a mai văzut pereţii pătraţi ai casei sale

nici praful de pe cărţi

doar

frumuseţea tinerei îl absorbea.

O auzi vorbind

a înţeles frumuseţea

lunii albe

şi a vrut să fie satelitul astrului.

Ştia despre el

vârsta lui, data nunţii sale,

cu ceva ani în urmă,

şi ce putea face,

n-avea importanţă nici

dacă ea ar fi iubit altă femeie.

Poate de aceea a uitat

că era puţin cam bătrân

că era şi puţin cam bolnav

şi s-a lăsat să străbată noaptea

la braţ cu Ángela

fără să-i fie frig şi fără temeri

fiindcă bărbatul a acceptat,

pur şi simplu, că era îndrăgostit.

Şi ea ştia.